Despre Henna
Multe din femeile din India au mâinile împodobite cu ceea ce par a fi mănuşi din dantelă la momentul căsătoriei. Multe tinere au pielea înfrumuseţată cu motive florale sau abstracte în zi de sărbătoare; însă ce este de fapt desenul roşiatic şi ce simbolizează el? Care sunt secretele aplicării şi de ce este atât de popular în Occident?
Sper ca prin ceea ce urmează să îţi relatez să îţi poţi face o idee despre arta pictării mâinilor şi picioarelor şi vei realiza de ce o numesc „artă”. Urmează să facem împreună o incursiune în lumea picturii pe mână şi să descoperim împreună secretele din spatele superbelor desene.
Istoric vorbind, aplicarea de mehndi/henna se practică de mii de ani. Specialiştii nu se pot pune de acord dacă provine din Egipt sau India; este cert însă faptul că în trecut, mehndi era folosită mai mult în scopuri terapeutice. Efectele de răcire a organismului şi de coagulare a sângelui erau apreciate, iar proprietăţile de colorare ajutau la vopsirea lânei, lemnului sau pieilor de animale.
Planta de mehndi poartă denumirea de Lawsonia inermis, înaltă şi subţire, din ale cărei frunze se obţine pudra atât de preţioasă. Este foartă sensibilă la temperaturile reduse, motiv pentru care nu rezistă la temperaturi mai mici de 10 grade celsius. Temperaturile optime sunt cele de 35-45 grade, dată fiind şi cultivarea ei în zone ca Egipt, Maroc, India, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Este foarte important ca pudra să fie pură, curată, fără alte chimicale adăugate pentru intensificarea culorii. Culoarea va fi produsă natural, fără intervenţii agresive. Iar ea va fi cu atât mai puternică, cu cât este mai cald – având în vedere că ţara noastră nu beneficiază de astfel de temperaturi tot timpul anului, anotimpul ideal este vara.
Cum se prepară pasta?
Pudra de mehndi se amestecă fie cu ceva acid, ca sucul de lămâie, fie în combinaţie cu ceva dulce – de exemplu zahăr. Ele vor accelera procesul de eliberare a culorii. Se pot adăuga şi ingrediente precum: cafea, ceai negru, nucşoară – intensificatori de culoare. Nu există o reţetă anume; fiecare pudră este diferită şi ţine de preferinţele fiecăruia – unii vor un miros mai plăcut, alţii culoare. Şi nu există corect sau greşit – în această artă, totul este permis – având ca punct de interes sănătatea şi confortul “clientului”!
Se poate folosi şi “henna pentru păr”?
Răspuns fulger: NU! Cu toate că la începuturile ei, henna folosita pe păr şi pe corp erau una şi aceeaşi substanţă cu aceeaşi compoziţie, produsele pentru vopsirea părului din era contemporană conţin substanţe incompatibile cu folosirea lor pe piele.
Cu ce se aplică?
Pasta se poate aplica fie cu conuri din plastic, seringi sau pensula. Sunt de preferat conurile; sunt uşoare de folosit, ieftine şi se pot arunca după folosire. Cum industria de mehndi este aproape inexistentă în România, găsirea instrumentelor ţine de imaginaţia artistului. Aplicarea constă în strângerea uşoară a conului şi trasarea modelelor cu răbdare şi atenţie. Deschizătura conului nu este mai mare de un ac, pentru ca pasta să fie subţire şi modelul cât mai des. Iniţial, mehndi se adresa doar femeilor în prag de căsătorie, dar acum a devenit o modă exotică, mai ales pentru occidentali. Nu-mi place sintagma de „tatuaje henna”; este impropriu din moment ce tatuajele sunt permanente/semi-permanente (şi aici mă refer la o durata de viaţă de luni sau ani) şi adânc impregnate în piele, pe când henna este temporară şi se impregnează superficial.
Ce fel de modele se realizează?
Personal, realizez doar modele tradiţionale care sunt o combinaţie de stil arăbesc şi indian. Florile, păunii şi modelele ce poartă denumirea de paisley sunt cele mai frumoase; linii cu capăt încârligat, frunze sau forme geometrice întregesc tabloul. Există numeroase stiluri, de la persan şi arab, până la cel de tip Dubai sau Mauritius. Fiecare model diferă de la cultură la cultură, îmbinând simboluri din identitatea poporului respectiv. Modelele sunt făcute întotdeauna cu mâna liberă, sunt originale şi nu se foloseşte nici un fel de şablon.
Cum îngrijesc modelul?
Timpul de uscare în România se măreşte considerabil din cauza climei mai reci. Atunci când pasta începe să se usuce şi începe să crape, se “sigilează” cu un amestec de zahăr şi suc de lămâie. Cu cât modelul stă mai mult pe mână, cu atât culoarea va deveni mai puternică. După cel puţin 6 ore, modelul se dă jos şi va avea o culoare uşor portocalie; nu vă speriaţi! Culoarea reală şi finală se va vedea abia după 2-3 zile de la aplicare – are nevoie de timp pentru a se oxida după ce intră în contact cu aerul. După ce toate etapele au fost duse la bun sfârşit, modelul nu trebuie udat în primele 12-24 ore de la aplicare, iar când persoana se spală pe mână sau face baie, este recomandat să nu frece sau să cureţe locul – o spălare fină va ajuta modelul să reziste un timp cât mai îndelungat (de la 1-3 săptănâni, depinzând de pasta şi pielea fiecărei persoane).
Este periculos?
Nu, şi asta v-o spun din proprie experienţă. Henna de calitate şi pură nu va dăuna niciodată. Din contră, va hidrata pielea deoarece conţine substanţe ce ajută pielea să se „odihnească”. Evitaţi însă mehndi/henna neagră (PPD); este deosebit de periculoasă deoarece poate provoca alergii şi arsuri severe şi o sensibilitate pe viaţă. Şi aici vă recomand să vă feriţi de „tatuajele” cu henna care se fac la mare; nu ştiţi niciodată ce amestecuri se fac, doar pentru a obţine acel negru strălucitor – unii folosesc chiar şi cherosen/benzină/lacuri!
TE ROG SĂ NU TE JOCI CU SĂNĂTATEA TA! NU MERITĂ RISCUL PENTRU UN “TATUAJ”!
La ce să fii atent atunci când vrei să te înfrumuseţezi:
- Să nu ai încredere în standurile improvizate de pe malul mării care fac tatuaje; pot folosi aşa numita “henna neagră”, foarte periculoasă şi dăunătoare pentru piele deoarece conţine PPD (Para-phenylenediamine); poate provoca alergii urâte sau chiar arsuri ale pielii şi o sensibilitate pe viaţă. (ca în imaginea de mai sus)
- Pune-ţi un semn de întrebare când vezi şabloane; s-ar putea ca totul să fie o afacere şi nu arta autentică a hennei; în plus, în multe din aceste cazuri, pasta ar putea fi modificată prin adaosuri periculoase doar pentru a obţine un negru strălucitor.
- Culoarea reală după aplicare se va vedea după 2-3 zile; dacă pasta este foarte închisă la culoare sau are un miros suspect de vapori de benzină – fereşte-te; nu te lăsa păcălit de negrul pe care toată lumea şi-l doreşte – cu cât mai natural, cu atât mai sănătos.
- Atunci când apelezi la un artist, cere informaţii cu privire la produsele pe care le foloseşte şi ingredintele la care apelează când prepară pasta; dacă este profesionist, nu va ezita să le ofere.
- În cazul în care doreşti să cumperi personal pudra, citeşte cu atenţie lista de ingrediente: ea trebuie să conţină doar numele plantei, şi nimic altceva.
- Dacă apar mâncărimi sau senzaţie de arsură după aplicare, mergi urgent la spital; s-ar putea să nu fie un caz de intoxicare cu henna neagră, ci doar o reacţie alergică a organismului.
AŞADAR, DRAGĂ CITITORULE, FII CU BĂGARE DE SEAMĂ PENTRU CĂ SĂNĂTATEA NU E UN BUN CARE SE “CUMPĂRĂ” DE LA BUTIC!
Cui i se adresează?
Aproape exclusiv feminin, mehndi nu are vârstă; de la copii, până la bătrâni, gravide sau adolescenţi, această artă celebrează corpul uman în primul rând, ca simbol al divinităţii şi frumosul, ca altar al venerării zeilor din diferitele culturi.






Dec 10, 2011 @ 08:36:56
Buna! De unde cumperi henna pentru mehndi? Eu am gasit doar pentru par. Sunt din Piatra Neamt.
Dec 10, 2011 @ 11:11:34
am rugat pe cineva să-mi aducă din India (deci import) – henna pentru păr nu e sigură pentru a fi utilizată pe piele…
Dec 10, 2011 @ 19:49:51
heey
eu am henna in tub si am si praf..aia praf daca e naturala poate fi folosita si pe maini si pe par..si ca sa dureze mai mult pe piele puteti folosi ulei de masline
Dec 10, 2011 @ 20:21:59
da, la mine nu a ţinut faza cu uleiul de măsline; dacă pentru tine funcţionează, e foarte bine.
Dec 11, 2011 @ 14:03:33
o prietena a folosit henna pentru par de la “Sonia” si nu a patit nimic dar eu tot nu am incredere
Dec 11, 2011 @ 14:11:51
dacă vei citi lista cu “ingrediente” vei descoperi un mic “ppd” acolo; sunt care fac alergie, sunt care nu; în cazul de faţă, prietena ta e printre norocoşi
; şi eu am făcut pe cineva cu henna de păr (a testat ea înainte şi nu au fost probleme), dar m-am îngrozit când am văzut ce conţine pudra… rămâne la latitudinea fiecăruia
Dec 19, 2011 @ 20:48:33
Buna! Si eu as vrea henna de unde pot cumpara ?
Dec 19, 2011 @ 21:52:20
india…
Dec 19, 2011 @ 21:05:23
buna as vrea sa imi aplic si eu……:D pe unde prin bucuresti se face??? pls ast rasp :*:*:*
Dec 19, 2011 @ 21:52:55
din moment ce e blog personal, sper că ai dedus că eu sunt cea care şi aplică
Feb 05, 2012 @ 12:23:55
buna.m’ar interesa si pe mine un “tatuaj” cu henna insa de unde as putea achizitiona aceasta pubra…in afara de india??sau daca nu…cat ajunge un asemenea desen cu henna?
Feb 05, 2012 @ 12:36:41
poţi să cumperi şi henna pt păr din magazinele noastre dar nu-mi asum responsabilitatea dacă rămâi cu o arsură de toată frumuseţea
; cât despre întrebarea “cât ajunge un asemenea desen…” dacă te referi la cât rezistă pe piele, toate detaliile le găseşti exact pe pagina pe care ai comentat
Feb 10, 2012 @ 21:22:20
buna ! am inteles ca tu aplici henna dar daca nu am cum mi-o poti aplica:(( vreau si eu
3 ….sunt si eu la inceput de drum cu invatatul sa aplic henna ( eu invat cu pixul
)
Feb 10, 2012 @ 21:26:07
păi în mod normal henna nu o aduce clientul; clientul se aduce pe sine… însă acum sunt cam ocupată cu facultatea; dar s-ar putea în toamnă să se organizeze din nou “namaste india”…
Feb 11, 2012 @ 12:43:12
ar fi ceva superb daca s-ar organiza din nou “namaste india” …daca am posibilitatea sa imi cumpar henna mi-o poti aplica tu ?
Feb 11, 2012 @ 19:48:01
dap
Feb 12, 2012 @ 16:56:03
Nu te supara ce facultate faci ?
Feb 12, 2012 @ 16:58:12
universitatea din bucureşti, facultatea de limbi şi literaturi străine, filologie, engleză-hindi (scrie si în rubrica despre mine)
Feb 15, 2012 @ 21:31:34
ce tare e site-ul asta! bravo!
Feb 16, 2012 @ 07:59:56
mulţumesc! bine ai venit!
Mar 14, 2012 @ 21:43:25
am si eu 2 intrebari prima exista facultatea de engelza hindi si in constanta? si a2a daca se gasesc tuburi pentru pictat cu henna si in magazine obisnuite … eu mi-am dat cu henna pe maini o data nu mai stiu cu ce dar nu am folosit tub si nu am patit nimic oricum astept sa imi raspunz:D
Mar 15, 2012 @ 09:20:51
din câte ştiu eu, hindi se predă în regim de limbă B doar în bucureşti; în magazine obişnuite mă îndoiesc că vei găsi henna – la plafar sau naturiste; cel mai probabil ai folosit henna de păr (care conţine ppd) dar se pare că eşti norocoasă şi nu ai păţit nimic
Mar 31, 2012 @ 13:31:08
Buna! Sora mea mai mare este interesata de aceste tatuaje si nu a stiu de unde poate cumpara ,asa ca a luat vopsea de par de la Sonia cu henna si sa facut pe mana modele diferite ,dar tot timpu ii iesea o culoare deschisa ce am putea adauga sa fie o culoare mai deschisa (parca era galben).Si in ce am putea pune pasta? caci am incercat in siringi dar sa uscat din ce am putea face ceva pt a pune pasta sau de unde putem cumpara?(Sunt din oradea)
Mar 31, 2012 @ 13:32:46
scrie toate detaliile pe pagina pe care ai comentat
Apr 12, 2012 @ 16:32:47
Patesc ceva daca incerc henna pentru par(care zici ca nu este buna pentru maini)? nu stiu daca sunt alergica. Ma gandeam la un test…pe un deget , de exemplu….pot pati ceva rau daca,dupa ce am aplicat-o sa inceapa sa ma arda si sa o dau jos repede?
Apr 12, 2012 @ 18:51:08
majoritatea se pare că nu a păţit nimic; cred că testul de care spuneai e o idee foarte bună; succes!
Apr 17, 2012 @ 15:55:08
as dori sa cumpar si eu aceasta hena pt mama mea deoareice vreau sa ii fac o surpriza pt aniversarea casatoriei ei si am cumparat thika si lantisor de cununie ati putea sa ma ajutati .sunt din oradea
Apr 18, 2012 @ 08:56:17
eu nu vând henna; dacă nu s-a înţeles până acum, îmi cer scuze dar eu chiar nu vând nimic (doar ofer informaţii)
Apr 20, 2012 @ 16:44:49
pot sa fac tatuaje si cu henna pt par ?de unde o cumpar din farmaciile plafar sau din alte farmacii sau supermarket?dak imi desenez modelul pe piele cu pix si apoi o conturez cu henna se va mai prinde sau trebuie sa fie facut pe pielea curata
Apr 20, 2012 @ 19:04:01
dacă ai citit cu atenţie pagina pe care ai comentat, ştii deja ce părere am cu privire la henna pt păr; dacă ai mai încercat şi nu ai păţit nimic înseamnă că nu eşti alergică; cât despre contur cu pixul, fraza “nu se utilizează şablon” cred că spune totul
May 19, 2012 @ 16:29:26
Salutare! Cat timp ti-ai putut pastra conurile de henna aduse din India si in ce conditii de umiditate/ temperatura? Am primit si eu cateva astfel de conuri dar pe ambalaj nu primesc nici o lamurire legata de conditii de pastrare sau data de valabilitate. Multumesc pentru info.
May 20, 2012 @ 09:24:22
în mod normal ele nu expiră (deşi probabil voi fi contrazisă de cei care au lucrat mai mult cu ele); de obicei le-am păstrat pe balcon (în timpul iernii), sau pe gresie (pe timpul verii); recomand ferirea de lumina solară directă, undeva la umbră şi pe gresie/parchet…
May 26, 2012 @ 20:38:25
De unde as putea cumpara henna??Adica unde ar trebui sa se gaseasca.Si exista un inlocuitor pentru henna?
May 27, 2012 @ 10:06:53
henna pe care o am eu e adusă din india; majoritatea românilor au cumpărat henna pentru păr de la plafar sau magazinele cu produse naturiste; am spus-o şi o mai spun: eu nu recomand henna pentru păr! decizia rămâne la latitudinea ta…